LOST SIGNAL. Recuperări: cazul Eugeniei Mureșan

21 septembrie – 15 octombrie 2023, MNŢRplusC

Program de vizitare: sâmbătă și duminică între 14:00 -18:00

Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Curator: Ilina Schileru

Partener expoziție: Fundația TRIADE

Vernisaj: joi, 21 septembrie 2023, orele 19.00 – 22.00. Expoziția conține și un catalog re-editat de Fundația Triade.

În cadrul aceluiași vernisaj va avea loc lansarea cărții “The Field. IL Y A”, de Ioana Aron, publicat de Fundația Triade. Prezintă Mălina IONESCU (MNAC).

Expoziția LOST SIGNAL. Recuperări. Cazul Eugeniei Mureșan anchetează o poveste ca multe altele care apar când și când la sat, un fir anume printre istoriile celor care fac artă fără să vrea sau fără să știe, uimind cu puterea unui talent nativ, neîmblânzit, neșlefuit, liber. Înzestrați cu har, creativitate și cu rost în mijlocul comunităților, autori anonimi migălesc desene, picturi, sculpturi sau instalații, de multe ori fără să le dea un nume din seria celor reunite sub titlul generos de Artă. Expoziția Lost Signal îndreaptă lumina spre unul din aceste cazuri: Eugenia Mureșan, o femeie din comuna Ceanu Mare de lângă Cluj, întâmplător (sau, poate că nu!), mama artistului Ioan Aurel Mureșan.

LOST SIGNAL. Acolo unde telefonul mobil își pierde semnalul.

Cu puterea de acoperire a noilor rețele de internet, cu greu se mai pierde semnalul într-o excursie pe munte. Există, însă, comunități rupte de lume, în care semnalul nu merge în fiecare zi. Sau poate că nu a mers niciodată. Cu doar o liniuță la telefon, viața se schimbă, o dată cu cele mai importante dintre regulile ei. Universul decelerează, cât să le lase timp oamenilor să se știe mai bine unul cu altul și să-și pună nădejdea în cei pe care îi au aproape de casă. Legăturile de familie sunt mai strânse, iar cu vecinii împart grijile și bucuriile fiecărei zile. Într-un spațiu cu reguli de când lumea, doar moartea poate aduce nori de furtună. Când se stinge unul, în familia lui începe declinul. Un echilibru fin se clatină, iar noua realitate se reclădește anevoie, mai ales că finalurile vin, cel mai adesea, în ultima vârstă a vieții, când toate sunt mai gri și mai grele.

Basme, închipuiri și frânturi de realitate alunecă unele în altele, exact ca în tablourile expuse pe simeză. Pentru Eugenia Mureșan, născută la Ceanu Mare, pierderea soțului a adus singurătatea. A găsit mângâiere în ceea ce i-ar fi fost drag toată viața, pictura, un lucru de mână migălos, gândit mai întâi ca să alunge urâtul…Eugenia a trăit o viață în rânduială, a crescut copii și a întreținut o casă, s-a îngrijit de animale, de grădini și de oameni. Abia la 80 de ani a fost liberă să-și urmeze o pasiune. Sigur, a avut mereu o fire mereu tentată de cochetării feminine și cu aplecare pentru arte și cărți, încredințându-i pe toți că e înzestrată cu o sensibilitate aparte. Picta ore în șir în dreptul geamului, pe masa din bucătărie, așteptând vizita celor doi fii ai ei: Emil și Ioan. Ioan, Nelu, cum îi zic în familie, este pictor mare și profesor la universitate, La Cluj, deci numai bine să-i arate ce desene și picturi a mai făcut. Aici a pictat-o pe Maica Precista, care e frumoasă ca ea. Acolo, pe Nelu și pe Emil. Lui Nelu i-a pus o pălărie de boier, iar pe Emil l-a îmbrăcat în haine cu podoabă. Amândoi au plecat la oraș de tineri, au făcut școli și au ajuns bine. Băieții i-au adus mereu creione colorate sau culori cerate. Nelu avea grijă să nu-i lipsească hârtia de desen și materiale bune. Culorile Eugeniei sunt catifelate la atingere, semn că cineva i-a ales cu grijă niște pasteluri uleioase profesionale. Și pigmenții sunt buni, iar ea a și simțit să le aleagă cu meșteșug și să le așeze frumos, ca într-o scoarță de pus pe perete, mereu cu ramă de jur împrejur.

Acolo unde timpul se oprește des.

Tinerețea fără bătrânețe, promisiunea ancestrală și mantra societății de azi, încă nu există. O societate îngrozită de riduri îmbătrânește. Studiile sugerează că în jurul anului 2050, populația trecută de 60 de ani se va dubla la nivel global. În timp ce angajatorii, în tandem cu toți consumatorii virulenți de imagine, doar visează la încetinirea timpului, acolo unde nu există semnal la telefon, timpul se oprește destul de des. Secundele trec în ritm analog, în ritmul vieții, firesc, domol, constant, iar urmele lor, pierdute sub ochi sau pe obraji, nu produc suferințe. Clipele trec și trec, până în ziua în care au trecut toate.

Timpul Eugeniei s-a scurs și el într-o bună zi. S-a dus și în urma ei au rămas cinci mape de lucrări, pe care copiii ei le-au legat frumos în snopi și le-au clasat pe teme: Maica Precista, Biserica, Păunul, Flori și Case. Și Domnul Cristos. În fiecare dintre aceste categorii se strecoară și Emil cu Nelu. În altele, o femeie scoate apă din fântână, pierdută în plan secund, într-o compoziție pastel cu Maica Precista. La Eugenia, laicul este mereu împletit cu icoana, o icoană cu flori adevărate, dintre cele care creșteau cândva în grădina ei. Casa ei se confundă cu Biserica. Nu este omul canoanelor. Veșmintele sunt de oraș, iar personajele de basm. Miticul se confundă cu documentarismul. Culoarea e fluidă, ca într-o halucinație, vis ori meditație. Nu știi ce e și de unde vine, când te uiți către grădina minunilor ei, așternută pe coala simplă, albă, de hârtie. Ajungi în acest univers cu un zâmbet. Poate același zâmbet pe care-l avea și ea când stătea aplecată deasupra mesei din bucătărie, peste albul hârtiei, rotind apăsat pastelul verde stins, în fața geamului care dădea spre grădină.

Eugenia Mureșan. Eugenia Mureșan s-a născut în Iacobeni, un cătun din Ceanu Mare, comună aflată pe câteva dealuri în apropiere de Cluj-Napoca. Posibil ca la nunta ei cu Mihai să nu fi avut fotograf, așa că puținele imagini de arhivă sunt din ultima decadă a vieții. Nu a părăsit vreodată cu adevărat Ceanu Mare, deși a făcut câteva drumuri la Cluj, cu treburi. După moartea soțului ei, s-a apucat de pictură, încurajată de cei doi fii. Rămâne în amintirea celor dragi ca o prezență aparte, cu o sensibilitate artistică ieșită din comun. A lăsat în urmă în jur de 200 de desene realizate în pix, acuarelă, creion colorat și pastel de ulei. Fundația Triade, la inițiativa curatoarei Sorina Jecza, i-a publicat un album cu imagini ale lucrărilor ei, pe care a apucat să-l țină în mână. În mediul rural, astfel de talente nu sunt tocmai o raritate. Puține familii în România reușesc să conserve patrimoniul material care se manifestă insular în sate, în cazuri precum cel al Eugeniei Mureșan, Picu Pătruț, Savu Moga, Matei Țimforea, Gheorghe Poenaru. De acest demers s-au ocupat cei doi fii ai săi, Emil, și Ioan Aurel Mureșan, cu sprijinul Sorinei Jecza, președinta Fundației Triade, la sugestia căreia în septembrie 2023 Eugenia Mureșan va avea prima expoziție personală la MNȚRplusC, în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român.

Ioan Aurel Mureșan s-a născut în 4 iunie 1956, la Ceanu Mare, sat așezat între Turda și Cluj, și este fiul Eugeniei și lui Mihai Mureșan. Topografia subiectivă a locului reține dealurile primei copilării, spațiul natural și biblioteca, unde a descoperit cărțile Acolo a descoperit, în adolescență, Decameronulși tot acolo îl intrigase Oblomov, personajul incapabil să ia vreo decizie pe care să o traducă în act. Pe tată, Mihai, îl poartă în minte drept un om închis, aspru adesea, a cărui vorbă scurtă ținea loc de afecțiune. Mama Eugenia, însă, intuiește că fiul cititor este „gingaș” și îi protejează înclinațiile culturale, pe care le va cultiva plecând din Ceanu Mare la studii. Din 1990 este invitat să ocupe poziția de profesor la Universitatea de Artă din Cluj. De atunci, marile sale acumulări intelectuale s-au fructificat în peste 30 de promoții de studenți care au beneficiat de cultura și capacitatea sa de a face istoria picturii mereu vie.

Arta proprie, care face permanent recurs la resursele culturale, dublată de exercițiul unei maieutici eficiente, fac din Ioan Aurel Mureșan o personalitate complexă a artei românești contemporane și a școlii clujene de pictură.

Expoziția Recuperări: cazul Eugeniei Mureșan face parte din proiectul extins LOST SIGNAL: Recuperări și intervenții, co-finanțat de AFCN, care chestionează stereotipurile legate de ruralitate în relație cu urbanitatea și ageismul, în cadrul programului MNTRplusC, spațiu de artă contemporană și dialog social, aflat la subsolul Muzeului Național al Țăranului Român, coordonat în sistem artist-run. Proiectul este realizat în parteneriat cu Fundația TRIADE din Timișoara.